Portofoliu
Balustrade din sticlă securizată curbă realizate în fabrica SPECTRUM pentru scara interioară ce leagă ultimele nivele ale clădirii localului Caru’ cu Bere din Bucureşti, unde a fost amenajat un spaţiu destinat evenimentelor culturale
Centru Arte Reflecţie
Tipul de sticlă: 10 mm Planiclear
Prelucrări: debitare, slefuire, găurire, curbare, securizare;
Dimensiuni maxime panouri: ~ 1300 x ~ 1400 mm.
Raza = ~ 1500 mm, cant slefuit lucios;
Caru’cu Bere a fost inaugurat în 1899 şi aparţine ca stil romantismului de şcoală germană, vizibil în special în decoraţiunile de exterior. Decoraţia din interior poate fi încadrată în „Arta 1900” datorită tipului de mobilier, lambriurilor de lemn şi picturilor murale cu trasee vegetale, concepute de arh. Z. Kofsinsky şi executate de pictorii zugravi fraţii Vollradt.
Povestea Carului cu Bere din Bucureşti începe cu 118 ani în urmă, când berea era adusă mesenilor cu carul tras de cai.
Este unul dintre cele mai vechi restaurante din România şi cel mai vechi restaurant funcţional din Bucureşti, rămas printre puţinele restaurante cu tradiţie din România.
Palatul berii din capitală este opera unui ţăran ardelean, Nicolae Mircea. Născut în 1868, acesta era originar din Caţa, lângă Rupea, între Sighişoara şi Braşov şi a plecat la Bucureşti la 11 ani, să-şi caute norocul.
Mai târziu avea să primească cele mai înalte distincţii româneşti ale vremii, Steaua României şi Coroana României.
Se spune că ideea denumirii localului ,pe care l-a inaugurat în 1899, i-a venit în momentul când dinaintea localului a oprit primul car cu butoaie cu bere de la noua fabrică a lui Dumitru Marinescu.
Acest local a fost proiectat de arhitectul polonez Zigfrid Kofczinsky, cel care a lucrat şi în echipa de arhitecţi a Castelului Peleş şi a Palatului Culturii din Iaşi.
A făcut-o în stil neogotic, cu vitralii şi picturi murale, candelabre, coloane, bolţi, lambriuri din lemn de stejar şi două scări dantelate lucrate, ca şi podeaua, din lemn masiv, fără cuie.
Iar pe undeva, prin perete, prin nişte fante invizibile, vine aerul cald sau rece. Este tot instalaţia din 1899 şi, incredibil, merge şi acum perfect.
A fost o berărie care s-a remarcat prin nobleţe şi rafinament. Aici putea intra şi un om simplu, de pe stradă, dar şi un magistrat. Petrecerile ţineau câteodată până dimineaţa.
Veneau aici pe vremuri George Coşbuc (îi plăcea mai ales vinul), Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale şi Goga. Coşbuc era ca la el acasă, chelnerii îi ziceau badea Gheorghe, iar lui îi plăcea să se ascundă undeva, la mesele mai din spate, şi să bea un vin bun. Tot aici se întâlneau Slavici şi Delavrancea, primar pe vremea aceea precum şi domnii Societăţii „Frăţia”, să pună ţara la cale şi să-i ajute pe „fraţii” ardeleni să înveţe carte. Studenţii buni la şcoală primeau o masă gratuită din partea casei.
În ’49, statul le-a luat cu japca afacerea, iar restaurantul a fost rechiziţionat. Proprietari au fost alungaţi în pod, unde până atunci dormeau picolii.
Comunismul a sluţit Caru’. S-au pus feţe de masă peste minunăţiile de mese din lemn de stejar vechi de un secol şi s-a dat cu bidineaua peste picturile de pe pereţi, pe motiv că ar înfăţişa scene capitaliste (nişte boieri medievali la banchet, bând bere la halbă).
„Decadenţa” a ţinut până în 1986 când au fost realizate realizate primele acţiuni de reabilitare coordonate de pictorul Nicolae Gheorghe şi ulterior localul a fost supus unor lucrări ample de restaurare de către pictorul Elena Vasilescu, lucrări care i-au redat nu numai eleganţa din trecut, ci şi demnitatea pierdută…
Acum, doi urmaşi din familia Mircea sunt coproprietarii clădirii, iar administraţia o deţine o firmă.
Suprafaţa utilă a restaurantului este de 1.600 de metri pătraţi, iar la cele două etaje sunt locuinţe cu şapte camere, până în 50 de metri pătraţi.”
Preluare din „ Cer şi pământ românesc „
Începând în anul 2012, la Caru’ cu Bere s-au desfăşurat noi lucrări de renovare ce au avut ca obiectiv reabilitarea faţadei Stavropoleos şi continuă în prezent cu demersul de consolidare şi remodelare a ansamblului. Noile spaţii de la etajele unu şi doi si mansarda se definesc ca centru cultural – memorial cuprinzând istoria construirii clădirii Caru’ cu Bere, personalitatea fondatorului Niculae Mircea şi istoriile familiei fondatorului si arhitectului construcţiei. Noua aripă a clădirii găzduieste activităţi din domenii precum istorie, teatru, film, muzică, arte plastice, literatură.
Imagini surprinse cu ocazia SONORO CONAC 2017
